sâmbătă, 21 septembrie 2019





Cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, la 22 septembrie 2019, ora 12.00, 
va avea loc Pelerinajul Tinerilor. 
De doisprezece ani, către sărbătoarea Înălţării Sf. Cruci, tineri, dar şi oameni de bună credinţă se deplasează pe jos de la Universitatea de Stat din Moldova spre Mănăstirea Sireţi (16 km).

După Sf. Liturghie se va săvârşi Acatistul Sf. Nicolae şi se va porni la drum de la Biserica “Întâmpinarea Domnului” a Universităţii de Stat din Moldova 
(str. M. Kogălniceanu, 67).

Pelerinii vor purta cruci, steaguri, icoane şi vor intona cântări duhovniceşti.

Procesiunea se va deplasa pe străzile A. Mateeevici până la str. V. Lupu, apoi pe str. A. Sciusev, bd. Ştefan cel Mare, Calea Ieşilor. Va urma deplasarea pe traseul Chişinău – Străşeni până la semaforul din or. Vatra, apoi peste calea ferată spre satul Sireţi.

La Mănăstirea Sireţi va fi oficiat un Te-Deum de mulţumire, după care va fi săvârşită slujba Privegherii. 

Pelerinii se vor închina sfintelor moaşte, care vor fi expuse în această zi, după care va urma o agapă creştină.

În seara zilei pelerinii vor reveni la Chişinău cu autocare la comandă.

Vă îndemnăm să vă implicaţi activ în desfăşurarea acestui “Drum al Crucii”, care, nădăjduim, va fi unul de consolidare în acelaşi duh al credinţei.


Semnat.


www.Pelerinaje-RM.blogspot.md



 0 6 0 7 0 4 9 8 4


frate  întru  Hristos  -  Iacob  - 



      
                           Cu  Domnul  !


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu